Organizaţii partenere:
Partner organisation logos
Finanţat de un grant oferit de RB Pharmaceuticals Ltd, o filială a Indivior PLC

Interviul motivaţional


Interviul motivaţional este o formă de consiliere care vă ajută să vă motivaţi în vederea îmbunătăţirii vieţii dvs., elaborând obiective, planuri şi modificări ale comportamentului dvs. Din anul 2005, un program, numit KISS ("Self-determined reduction of substance use" – [Kompetenz im Selbstbestimmten Substanzkonsum] [Reducerea auto-motivată a consumului de substanţe]), a utilizat aceste tehnici în Germania, Austria şi Elveţia. În cadrul KISS, specialişti instruiţi în domeniul adicţiilor vizează să confere mai multă putere consumatorilor de droguri ce depun eforturi pentru a se abţine complet, pentru ca aceştia să utilizeze mai puţin droguri legale sau ilegale. Pe durata a 12 sesiuni săptămânale individuale sau de grup, se acoperă teme precum păstrarea unui jurnal al consumului, stabilirea unor obiective săptămânale şi identificarea şi gestionarea situaţiilor cu risc înalt. S-a demonstrat că programul KISS ajută persoanele dependente de droguri să reducă cu succes consumul de droguri şi să îşi îmbunătăţească vieţile. Programe similare pot exista în zona în care locuiţi. În cazul în care sunteţi interesat(ă) de acest tip de suport, ar trebui să discutaţi despre aceasta cu medicul dvs.

Terapia cognitiv-comportamentală


Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) se concentrează pe identificarea mecanismelor ce vă determină să consumaţi droguri şi pe deprinderea modului în care le puteţi evita. De asemenea, vă învaţă competenţe de adaptare şi rezolvare de probleme, pentru a vă ajuta să nu mai consumaţi droguri. S-a demonstrat că TCC ajută oamenii să îşi controleze deprinderea de a consuma droguri sau chiar să devină abstinenţi. În cazul în care sunteţi interesat(ă) să participaţi în TCC, ar trebui să discutaţi despre aceasta cu medicul dvs.

Medicaţia simptomatică

Woman interested in detox with symptomatic medication

Medicaţiile simptomatice sunt utilizate pentru a trata simptomele fizice ale sevrajului datorat heroinei/opioidelor odată cu parcurgerea dezintoxicării. Acestea se deosebesc de dezintoxicarea pe bază de agonişti, w în cazul căreia obiectivul este prevenirea/minimalizarea sevrajului, mai degrabă decât tratarea simptomelor. Medicaţiile simptomatice pot fi administrate, de asemenea, pentru a ajuta dezintoxicarea pe bază de agonişti.

Medicaţii
Cele mai frecvente medicaţii simptomatice sunt lofexidina şi clonidina, adeseori în combinaţie cu benzodiazepinele.

La ce să vă aşteptaţi
Niciuna dintre aceste medicaţii nu este opioid; ele pot trata simptomele de sevraj şi anxietatea asociată acestora, însă nu se leagă de receptorii opioidelor din creier, astfel încât vă puteţi aştepta să mai resimţiţi într-o oarecare măsură nevoia imperioasă de heroină/opioide.

Sfaturi legate de reuşită
Suportul psiho-social şi consilierea (de exemplu, interviul motivaţional sau terapia cognitiv-comportamentală) vă cresc şansele de a finaliza procesul, iar respectarea în continuare a tratamentului psiho-social vă va creşte şansele de a vă menţine abstinenţa. Totuşi, există puţine dovezi că dezintoxicarea, ca opţiune terapeutică, este eficientă pe termen lung.

Ce urmează?
Dacă aţi consumat heroină/opioide pe o perioadă lungă de timp, aţi putea constata că nevoia imperioasă de droguri persistă. Tot felul de lucruri pot declanşa nevoia imperioasă de droguri, chiar şi după ani de zile de la ultima dvs. utilizare de heroină/opioide. În cazul în care simţiţi că aveţi nevoie de medicamente pentru a rămâne abstinent(ă), trebuie să discutaţi acest lucru cu medicul dvs. Medicul dvs. poate lua în considerare prescrierea de naltrexonă, un medicament care blochează efectele consumului de opioide pentru a preveni recidiva, sau terapie de susţinere pentru a elimina nevoia imperioasă de droguri, oferindu-vă timp să aduceţi în viaţa dvs. schimbările de care simţiţi că aveţi nevoie.

Idei de prevenire a recidivei
Faptul că vă vedeţi foştii prieteni, consumatori de droguri, că treceţi prin locuri în care aţi consumat droguri sau chiar faptul că găsiţi un instrument prin care v-aţi administrat droguri, vă pot crea dorinţa de a consuma din nou. Prevenirea recidivei începe adeseori cu schimbări simple care înlătură mecanismele de declanşare a nevoii imperioase de droguri.

Încercaţi să scrieţi o listă cu persoanele, locurile şi lucrurile care se asociau cu consumul dvs. de droguri din trecut. Apoi gândiţi-vă cum le puteţi evita. Aţi putea şterge din telefonul dvs. numerele de telefon ale persoanei/persoanelor de la care obişnuiaţi să cumpăraţi drogurile sau ale prietenilor, consumatori de droguri, şi să vă schimbaţi numărul de telefon mobil pentru a evita să luaţi legătura cu ei. Oricare dintre aceşti paşi este un început bun.